Etichete pentru pepeni. Ce date trebuiesc afișate

Pepeni

Producătorii agricoli care vând pepeni în pieţe vor trebui de acum să afişeze şi etichete acestor fructe. Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a emis un Ordin, publicat în Monitorul Oficial, prin care a aprobat şi modelul acestora.

Astfel, „eticheta pentru produsul pepeni comercializat de producătorii agricoli va conţine informaţii cu privire la denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului şi preţul de vânzare. Producătorul agricol are obligaţia afişării etichetei (…) într-un loc vizibil cumpărătorilor, fără a se deteriora. Art.4 Eticheta are următoarele caracteristici: a) să fie confecţionată din hârtie A4, plastifiată transparent; b) să fie imprimată landscape, faţă-verso, color, cu denumirea produsului, localitatea de origine, data obţinerii produsului, preţul de vânzare”, scrie în Ordinul semnat de ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Verificarea afişării de către producătorii agricoli a acestor etichete se derulează prin structurile cu atribuţii în inspecţii tehnice din cadrul direcţiilor pentru agricultură judeţene, se mai arată în Ordinul ministrului.

Pentru asigurarera trasabilităţii produsului, vor fi verificate atestatul de producător, carnetul de comercializare, precum şi documentul de identitate al producătorului agricol.

eticheta