Panouri solare la o fermă de oi Țurcane din județul Suceava

0

Semn că tradiția păstoritului este una ce se simte și se transmite din generație în generație, Constantin Oloer, un tânăr de 23 ani din Bosanci, județul Suceava, coordonează stână familiei, cu o maturitate și inteligență ce nu au cum să nu te cucerească, împreună cu părinții și cei trei frați. Suceveanul este absolvent al Facultății de Agricultură USV Iași, specializarea 𝗘𝘅𝗽𝗹𝗼𝗮𝘁𝗮𝗿𝗲𝗮 𝗺𝗮𝘀̧𝗶𝗻𝗶𝗹𝗼𝗿 𝘀̧𝗶 𝗶𝗻𝘀𝘁𝗮𝗹𝗮𝘁̧𝗶𝗶𝗹𝗼𝗿 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗮𝗴𝗿𝗶𝗰𝘂𝗹𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝘀̧𝗶 𝗶𝗻𝗱𝘂𝘀𝘁𝗿𝗶𝗮 𝗮𝗹𝗶𝗺𝗲𝗻𝘁𝗮𝗿𝗮̆, și a decis să ducă mai departe încă o generație cu obiceiuri și rețete păstrate de la străbunici, o fermă zootehnică cu un efectiv de 300 de oi din rasa Țurcană.

Fermier de generație nouă

“Ferma pe care o susținem este una zootehnică, de ovine rasa Țurcană, un efectiv de 300 oi și o suprafață de 15 ha de pășune, susținută de o micro fermă vegetală cu culturi de lucernă, trifoi, porumb, grâu și cartof, bazată pe asolamente. Povestea fermei noastre are o mică istorie, cu câteva generații în spate, fermă lăsată din tată în fiu cu obiceiuri și rețete păstrate de la străbunici. Am început să dezvoltăm ferma de la zero și înaintăm cu pași micuți. Nu am accesat fonduri europene, dar urmăresc pe viitor. Privind tehnologizarea fermei, am investit în principalele nevoi ale acesteia, o fântână, o stână, un adăpost pentru oi, un fânar pentru baloți, dar și panouri solare pentru păstrarea brânzei la rece. Lipsa forței de muncă și a tehnologizării în acest domeniu își pun amprenta în creșterea efortului celor care susțin ferma”, specifică Constantin Oloer, absolvent al Facultății de Agricultură USV Iași.

Urmărește canalul de știri Agripedia pe WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *