Startup-ul estonian eAgronom intră în România

0
eagronom1

Startup-ul estonian eAgronom, specializat în soluții software pentru gestionarea fermelor, a demarat operațiunile în România, urmând strategia sa de extindere pe piața europeană.

eAgronom a intrat recent și în Cehia și Ucraina. Această expansiune va aduce o creștere semnificativă a suprafeței agricole gestionate de eAgronom, cu peste 500.000 de hectare, și va oferi fermierilor posibilitatea de a compensa peste 300.000 de credite de carbon suplimentare. Principala contribuție a startup-ului constă în sprijinirea fermierilor în monitorizarea și verificarea practicilor durabile, generarea de credite de carbon, îmbunătățirea eficienței agricole și facilitarea accesului la finanțare.

În contextul României, eAgronom își va concentra eforturile pe fermele individuale și pe extinderea rețelei de distribuție a inputurilor agricole. În acest sens, s-a încheiat un parteneriat inițial cu firma Agricrops Chim din Iași. Un al doilea parteneriat, cu “o altă companie importantă” din domeniul revânzării inputurilor agricole în România, este în curs de semnare, vizează o acoperire extinsă în regiunile de nord-vest, vest și centrul țării.

Fondată în 2016, eAgronom a atras până în prezent investiții în valoare de aproximativ 18 milioane de dolari de la investitori precum Yolo Investments, ZGI Capital, Iron Wolf Capital și Trind. Compania are sediul în Tartu, în sudul Estoniei, și aproximativ 70 de angajați în Estonia, Letonia, Polonia și Spania.

Urmărește canalul de știri Agripedia pe WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *