Doi studenți din Brăila, în echipa USV din Iași care a câștigat premiul „Entrepreneurship Spirit” la Concursul Internațional – Ecotrophelia EUROPE 2023

0

La Concursul Internațional Ecotrophelia EUROPE 2023, care a avut loc la ANUGA COLOGNE din Germania în zilele de 8 și 9 octombrie, Echipa Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a strălucit, câștigând premiul „Entrepreneurship Spirit”. Tinerii inovatori, Cosmina-Liliana Ghetla, Răzvan-Andrei Calcan, Beatrice –Angela Gheorghe, Teodora Elena Acsinte și Elena Iuliana Flocea, sub coordonarea șef lucr. dr. Marius Ciobanu, au fost distinși pentru Spirit Antreprenorial și strategia lor de comunicare remarcabilă.

Competiția de la Köln a atras 14 echipe din diverse țări europene, cu echipa germană ocupând primul loc, impresionând juriul cu o băutură inovatoare din urzici cu conținut alcoolic redus. Echipa din Serbia a obținut locul doi cu un desert din fructe deshidratate, în timp ce echipa spaniolă a ocupat locul trei cu un produs tip „mug cake” instant.

România a fost reprezentată cu mândrie de către o echipă de studenți de la Universitatea de Științele Vieții “Ion Ionescu de la Brad” din Iași, cu produsul lor inovator, Meatatelli. Aceste paste revoluționare sunt realizate în proporție de 65% din carne de porc, completată cu griș, supă de oase și condimente (sare, piper negru și oregano), ceapă, plus pudra de sfeclă roșie, care oferă preparatului o culoare distinctivă. Doi dintre studenții remarcabili implicați în acest proiect, Răzvan – Andrei Calcan și Beatrice – Angela Gheorghe, sunt originari din Brăila.

Meatatelli, sau Meat tagliatelle, este un produs brevetat, cu o matrice alimentară inovatoare, ce permite prepararea rapidă, similară pastelor tradiționale, și este bogat în nutrienți. Echipa de la USV Iași, onorată de recunoașterea primită, intenționează să lanseze Meatatelli în magazinul specializat al universității în 2024. Astfel, o caserolă de 250 de grame de paste din carne va fi disponibilă la prețul de 20 de lei, oferind o experiență culinară inovatoare pentru iubitorii de gastronomie.

„Premiul pentru spiritul antreprenorial și creativitatea remarcabilă este o mare realizare pentru echipa noastră de la USV Iași. Ne onorează și ne motivează în același timp. Scopul nostru, al Universității, este să realizăm transferul tehnologic și să contribuim la inovația din domeniul alimentar. Mulțumim tuturor pentru susținerea deosebită”, a declarat șef lucr. dr. Marius Ciobanu, Facultatea de Agricultură USV Iași. Echipa de tineri inventatori are planuri îndrăznețe, urmărind ca Meatatelli să fie disponibil pentru vânzare în magazinul specializat al universității în 2024, aducând o nouă perspectivă asupra preparatelor din carne pe piața culinară.

„Puffin”, „Meatatelli”, „Oyster mashedroom”, „WAW Jelly Candies”, „EcoCrunch”, „Artizanii Gustului”, „Velvet Lavania”, „JulfFIT”, „InnoCandy”, „Color-Griss”, „Revolutionary Butchers” și „Omega3 Bologna Sausage” au fost produsele echipelor înscrise la ediția a IX-a a Concursului Național ECOTROPHELIA România 2023, întrecere studențească pentru crearea de noi produse alimentare.

Urmărește canalul de știri Agripedia pe WhatsApp

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *